|
Sambata 17 martie Fundatia Rescue impreuna cu invitatii din Danemarca: Thorkil Jorgensen - liderul echipei, Jens Peder Peterson, Kim Petersen si Hans Jacob Johannes A Lava au organizat o intalnire destinata tinerilor din bisericile din comunitate, avand tema: “ Dumnezeu este drept sau nedrept”.
Scopul intalnirii a fost sa incercam sa vedem mana lui Dumnezeu in experientele pe care le avem in viata, mai ales in momentele de suferinta. Jens Peder Peterson a impartasit cateva experiente personale in care a fost trecut prin mari incercari pe care nu le-a inteles in acel moment, dar carora in timp le-a gasit sensul si a reusit sa vada lucrarea lui Dumnezeu in fiecare experienta. Mesajul transmis a fost sa ne incredem in Dumnezeu in fiecare moment, mai ales in cele grele, pentru ca Dumnezeu lucreaza pe cai ascunse si pentru ca mintea omului este prea limitata pentru a intelege planul lui Dumnezeu.
Kim Petersen a avut o marturie personala deosebita. A vorbit despre cei peste 20 de ani din viata lui pe care i-a petrecut ca si dependent de droguri. A cautat ceva special ca sa ii umple viata si pentru un scurt moment si-a gasit implinirea in droguri. Ori de cate ori organismul lui se obisnuia cu un drog cauta altceva care sa ii produca experiente deosebite. A ajuns sa piarda tot, sa fie pe strada, sa faca trafic de droguri pentru a isi intretine viciul. A fost internat la dezintoxicare de mai multe ori, dar de fiecare data a revenit la droguri. In una din internarile lui, intr-un centru crestin, a auzit vorbindu-se de Dumnezeu. Cand multi dintre prietenii lui mureau pe strada din cauza dorugurilor a decis ca in viata lui e necesara o schimbare. Dumnezeu i-a schimbat viata total. Nu a avut nimic, iar acum are o sotie, o familie, o locuinta. Dumnezeu a lucrat minunat in viata lui.
Hans Jacob Johannes A Lava este liderul echipei de lauda si inchinare in una din bisericile din Danemarca. Contributia lui la intalnirea de sambata seara a fost minunata prin cantecele cantate cu grupul de tineri si prin bucuria pe care a adus-o slujirea prin cantare.
Intalnirea de sambata seara a avut un mesaj de incurajare a tinerilor, mai ales in momentele de suferinta prin care trec.
|