ILUZIA
Iarna. E ger, iar totul pare incremenit, desprins parca dintr-o poveste in care totul e neschimbat de o suta de ani. Sint singur pe soseaua ce strabate cimpurile acoperite de zapada… Un singur om, desi din cauza pocnetului facut de tocurile cizmelor am impresia ca sintem doi, totusi sint singur, parca prea singur. Ma aflu intr-o comuna a unui judet din centrul tarii si la aceasta ora din zi singurul loc in care mai gasesti putina animatie e circiuma satului. Intru si eu, inauntru este un fum de tigara sa-l tai cu cutitul, iar peste tot un miros crunt de votca ieftina. Intr-unul din colturi doi tineri fac nota discordanta fata de restul clientilor. Dupa hainele pe care le poarta iti poti da seama ca sint de la oras. Unul dintre ei este varul meu, Virgil, iar celalalt este Viorel, un foarte bun prieten.
- Salut, Dane, ce mai faci?
- Salut baieti!
- Ce zici Dane, bei ceva ?
- Nu, multumesc! Poate o cafea, fiindca plec cu masina in seara asta.
- Auzi, Dane, apropos de masina, nu vrei sa faci niste bani?
- Bai Virgile, as avea nevoie de bani! Dar sa vedem intii despre ce e vorba.
- Uite care este treaba, stiu ca nu prea iti plac lucrurile de genul asta, dar este vorba de ceva ilegal.
- Hai domnule, spune o data, si apoi vedem noi ce e de facut!
- Uite cum sta treaba, tu ai masina iar noi avem nevoie de ajutorul tau pentru ca nu avem mijloc de transport.
- Spune frate odata, nu ma mai fierbe atit!
- Bine, am sa-ti spun pentru ca am incredere in tine. Vrem sa spargem citeva depozite en-gros, tigari, cafea, alimente si toate alea. Ce ne lipsea, era al treilea om si un mijloc de transport. In orice caz mergem la sigur, e o treaba curata cu banii jos la predarea marfii.
- Virgile, stii ca nu imi plac potlogariile si, in afara de asta, s-ar putea sa ajungem la puscarie.
- Daneee, tu esti timpit? Pai asculta-ma pe mine, frate, fraierii muncesc pe 3-4 sute de mii pe luna, iar noi " lovim" 4-5 milioane intr-o singura noapte!!
- Nu stiu ce sa zic! Da-mi ceva timp sa ma mai gandesc!
- Ba nu! Mie imi spui in seara asta, daca nu caut pe altcineva!
M-am gindit citeva minute, dupa care am hotarit:
- OK, s-a facut, cand incepem treaba?
- Incepem in seara asta!!

UN BALON DE SAPUN

Asa a inceput cea mai mare porcarie a vietii mele. Timp de o luna de zile am spart 18 depozite, iar banii incepusera sa curga din toate partile. In toata acesta luna nu stiu daca am dormit mai mult de 7 nopti acasa, totusi faptul ca aveam buzunarele doldora, compensa lipsa odihnei. O parte din cunostintele care ne valorificau marfa, stiau ca de fapt o furasem, asa ca din baiatul cuminte si linistit pe care il stia toata lumea, incetul cu incetul am devenit un tip care se invirtea in cercuri dubioase si interlope cu activitati si componente, de departe, necurate si ilegale. Toate aceste lucruri si toata aceasta insiruire de fapte faceau ca viata de zi cu zi sa semene cu o tornada, seara de seara discoteci si fete frumoase atrase de bani, adrenalina la cote maxime cand dadeam lovitura noaptea si apoi somnul din timpul zilei, somn cu cosmaruri din care ma trezeam naclait de sudoare. A urmat, dupa cum bine intuiti, si inevitabilul colaps. mina providentei a facut ca, dupa a nousprezecea spargere, o parte din marfa sa ajunga la o ruda a unui politist si de aici, dupa cum va inchipuiti, nu a mai fost decit un pas pina la prinderea si arestarea noastra.

INCREDEREA

De aproximativ 5 minute suntem arestati. Eu si Virgil suntem in holul unei sectii de politie de la tara, asteptind pe cel ce ar trebui sa fie anchetatorul nostru. De comunicat intre noi nu poate fi vorba, deoarece sergentul care ne pazeste parca a inebunit, cu greu ne-a lasat sa ne aprindem cite o tigara, dar ce gust are tigara, parca ar fi fiere! Apare pina la urma si anchetatorul, un tip de vreo 45-50 de ani si in jur de 100 de kg. Ochii ii sticlesc in cap de parca ar fi un animal de prada.
- Sa traiti, sefu!, sare sergentul ca ars!!
- Astia sunt,ma?
- Da! Sefu, acuma i-am prins, iar in 10 minute il aducem si pe Viorel!
- Cum te numesti, tinere?, mi se adreseaza adjutantul.
- Dan, .S. Dan.
- Daca nu ma insel, tu esti cel mai tinar dintre toti!
Mirosul puternic de coniac ieftin si de tutun ma doboara, iar pasii sovaitori ma fac sa cred ca e rupt de beat.
- Da, eu sunt cel mai tinar.
- Atunci pofteste in birou sa discutam.
Intram in birou, o incapere mare cu tavan inalt si pereti galbeni, plini de mucegai. In coltul incaperii doua birouri formeaza un T, pe peretele din fata o harta a RSR, iar dupa usa se afla 3 fisiere metalice de culoare gri. Dupa noi, adica dupa mine si adjutant, mai intra un sergent.
- Ia spune tinere, ai vreo legatura cu spargerile astea?
- Nu!
- Mai gindeste-te, baiatule!
- Nu!
Fara sa vad de unde,primesc un bocanc in plex, care imi taie aerul, iar podeaua parca ca se ridica, de fapt eu sunt cel care cade.
-Nicule, lasa-l pe mina mea! spune adjutantul.
Matahala se apropie de mine, iar eu din pozitia in care sunt nu-i vad decit bocancii, care la un moment dat dispar. Aveam sa-i simt pe spatele meu o fractiune de secunda mai tirziu, dupa care imi pierd cunostinta. Ma trezesc pe hol dirdiind de frig pentru ca eram ud leoarca. Linga mine acelasi sergent de la inceput.
- Ti-ai revenit, ma? ma intreaba el.
Nu-i raspund, iar in momentul urmator usa biroului se deschide si, cu capul plecat si miinile legate, iese Virgil. Ma uit la el, se uita la mine si din privirea lui imi dau seama ca a spus tot.
-Te temeai ca am sa spun cuiva de afacerea noastra, Virgile? il intreb.
- Gresesti, imi raspunde el. M-am temut doar de bataie, iar acum nimic nu mai conteaza in afara de mine.

Marturisesc ca, prima data cind am gasit paduchi in hainele mele, am plins toata noaptea, asta a fost, probabil, pentru mine una din cele mai traumatizante experiente in tot acest timp. In urma acestor traumatisme se instaleaza DISPERAREA! Trebuie sa recunosc ca au fost momente, si nu putine, cind m-am gindit foarte serios la sinucidere. Numai bunul Dumnezeu m-a pazit si m-a oprit de la acest lucru necugetat. In noptile in care somnul vine mai greu, cind stau si privesc tavanul, imi revine in minte aceeasi imagine, acelasi tablou mi se deruleaza pe dinaintea ochilor asemenea unui film: eu mergind pe acea sosea de tara, frig si liniste, iar imprejur totul e inmarmurit, parca timpul se odihneste.Tot ce urmeaza dupa asta este negru, apoi gri, dupa care o ceata fara culoare invaluie totul. Nu inteleg de ce a trebuit sa mi se intimple tocmai mie toate astea, de ce o decizie gresita pe care am luat-o in citeva clipe, sa-mi faca viata cioburi. Din punctul meu de vedere toate ranile fizice isi gasesc mai devreme sau mai tirziu vindecarea, dar ranile sufletului singereaza permanent, numai Dumnezeu le poate vindeca de tot. Cuvintul viu al lui Dumnezeu este singurul care, in situatia mea,mai poate aduce alinare. Oricine ai fi, draga cititorule, iti doresc ca, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa gasesti si sa alegi calea cea dreapta si usoara. Iti mai doresc sa-l fi ales pe EL inainte de a citi istoria mea, dar daca totusi ai ajuns s-o citesti, din suflet te rog sa tii cont de ea si sa inveti din greselile mele!!!

Cu dragoste
DAN S.

UMILINTA

Tot ce urmeaza de acum inainte este doar durere, umilinta si mizerie. Ancheta reincepe a doua zi dimineata si la ea participa politisti de la 10 sau 11 posturi de politie. Fiecare dintre ei are conceptia lui proprie despre felul in care ar trebui sa se desfasoare o ancheta; unii dintre ei folosesc si bataia care este si ea de doua feluri: cea mai usoara este partea in care anchetatorul este cuprins de furie si te loveste violent timp de 10 minute, dupa care oboseste si te lasa in pace. Cea mai cumplita este bataia aplicata metodic, care se desfasoara pe o durata mai lunga de timp. Practic este o tortura psihica, care pe parcursul unei nopti se transforma intr-o adevarata picatura chinezeasca, o chestie care, pur si simplu te zdrobeste. Pe de alta parte, privind lucrurile prin prisma unui politist, stiu ca nu face altceva decit sa-si faca datoria, chiar daca foloseste metode si mijloace neortodoxe. Dupa trei zile si trei nopti de ancheta, suntem adusi in arestul politiei unui orasel de provincie. In urma batailor suferite in cursul anchetei, am ajuns sa fiu o leguma cu constiinta. La incarcerarea in arest ni se face un sumar control medical, doctorul care ma examineaza refuza sa-si dea acceptul pentru ca eu sa fiu introdus in arest de frica unor eventuale complicatii sau chiar a unui eventual deces. Totusi, la insistentele anchetatorilor sunt incarcerat.
De trei zile nu m-am ridicat din pat, astazi doctorul mi-a facut o injectie si ma simt mai bine. Abia acum incep sa percep si sa inteleg realitatea ce ma inconjoara. Ne gazduieste o incapere de 6 m pe 5m in care sunt opt paturi, iar noi suntem 12 persoane. Privesc peretii gri care au fost o data albi, tavanul este complet netencuit si poti chiar numara caramizile. Printre noi e un pusti care are doar 16 ani, nu realizeaza ce inseamna inchisoarea, e vesel si, aparent, nu sufera, a fost inchis doar pentru 60 de zile. mai sunt doi batrini inchisi pentru amenzi neplatite, transformate in zile de detentie, restul sunt hoti si tilhari care, de asemenea, nu par sa sufere, sunt veseli cu totii. Mai tirziu aveam sa-mi dau seama ca in penitenciar asta e o stare de spirit generala, care, de fapt, ascunde suferinta. O aparenta veselie care mascheaza dorul pentru cei dragi de acasa, umilinta la care esti supus de catre gardieni si lipsurile si mizeria de tot felul care te inconjoara.
In camera o lumina obscura cu care te obisnuiesti cu timpul; mai greu e cind intri de afara, o duhoare grea de urina, tutun si transpiratie te izbeste in fata literalmente. Saltelele sunt din paie si nu depasesc 3 cm grosime. Pentru nevoile fiziologice se afla, intr-un colt, un cazan de tabla cu capac de lemn, pe care poti sa-l folosesti doar daca nu rezisti pina la program, cind esti scos la adevaratul WC. Asta nu se intimpla insa, decit o data la 12 ore. Masa o servesti tinind castronul de tabla cu smaltul sarit pe genunchi, folosindu-te de lingura de lemn fara coada. Despre ceea ce servesti in timpul mesei nu o sa povestesc acum, ce imi ramine totusi in minte este un sentiment ciudat de dejnadejde: inghiti bucati de piine neagra si necoapta impreuna cu o zeama infecta, avind ochii plini de lacrimi. Partea buna e ca, aproape intotdeauna, se afla prin preajma cite un coleg mai batrin care sa te imbarbateze. Daca stai sa te uiti bine in jur si sa analizezi pe fiecare in parte, gasesti o multime de personaje, fiecare pitoresti in felul lor: oameni de la tara care nu au fost niciodata intr-o sala de judecata si, cu toate astea, acum fac inchisoare.Sunt si tineri, care, pina la virsta pe care o am eu acum, au fost inchisi de 4-5 ori, sunt oameni fara nici un pic de scoala, semianalfabeti, sau, din contra, sunt ingineri, cadre militare sau studenti; toti acestia formeaza universul atit de variat al puscariei.
In celula in care ma ma aflu acum, nici un fel de comunicare cu exteriorul nu este posibila, singurul lucru care te iti aminteste de lumea exterioara este difuzorul din perete care functioneaza dimineata, dupa desteptare timp de o ora, in rest orice alt contact cu exteriorul lipseste cu desavirsire. Chestia asta te sfarima psihic. Tot ce v-am povestit pina acum, s-a intimplat in arestul preventiv. Dupa aproximativ o luna de la arestarea noastra, aveam sa ajungem in penitenciar, intram intr-o lume cu totul altfel, o lume despre care nimeni, cu exceptia detinutilor si a gardienilor, nu banuieste cit de cruda si salbatica este. Inca de la intrare te intampina umilinta, esti desbracat de hainele civile si esti echipat cu un fel de zeghe, care, doar prin felul in care este croita, te umileste, nemaimentionind materialul din care este facuta: aspru si scortos, iti irita pielea la prima atingere. Dupa asta urmeaza tunsul, experienta la fel de degradanta: suntem dea dreptul hidosi, o mare de oameni cu capetele rase. Daca, intr-un fel sau altul, pina sa intri la tuns, ai reusit sa-ti faci un prieten, dupa ce iesi de acolo, greu il mai recunosti.
Urmeaza un alt control medical, daca stai sa te uiti in ochii doctorilor, ai sa descoperi in privirea lor un amestec de mila si repulsie. Mie, cel putin, mi s-a parut ca suntem priviti ca niste animale de la ZOO. Dupa o zi intreaga petrecuta in acel loc numit FILTRU, suntem dusi pentru o perioada de 21 de zile intr-o incapere numita CARANTINA. Este locul unde, ca individ, realizezi ce este de fapt puscaria. Descoperi cu durere o cu totul alta lume, cu o cu totul alta economie si un altfel de moneda de schimb. Privita in ansamblu vezi ca " lumea" aceasta este impartita in doua: SMECHERII , ale caror scopuri sunt puterea, gentile pline cu tigari si mincare, si RESTUL LUMII, oameni care se tem de orice, oameni care nu-si doresc decit sa fie lasati in pace, dar care nu-si vor gasi linistea decit sponsorizind in permanenta smecherii. Aici inveti, pintre multe alte lucruri, ca totul se misca doar daca ai ceva de dat in permanenta, mai inveti sa nu privesti in ochii unui om decit daca iti este cu adevarat prieten. Daca vreodata ti-ai inchipuit ce este SARACIA si MIZERIA, afla de la mine ca adevarul intrece orice imaginatie. In inchisoare vezi grozavii care te macina pur si simplu fizic si psihic. O sa vezi barbati in toata firea injosindu-se sau vinzindu-si trupul pentru citeva tigari sau ceva de mincare. O sa intilnesti o mizerie cumplita care aduce riia, o boala ingrozitoare, care, in stare avansata, face ca pielea sa cada, asemenea leprei. Tot din cauza mizeriei apar paduchii de corp, sunt ingrozitori!