Inca de la inceputul acestei scrisori vreau sa multumesc lui Dumnezeu ca mi-a deschis ochii si mi-a dat putere sa va pot gasi pe voi, membrii Fundatiei Rescue si, prin intermediul vostru, sa-mi pot povesti viata. Mai intai de toate as vrea sa ma prezint si sa fac cunostinta cu toti cei care il cauta pe Dumnezeu cu o inima curata. Ma numesc N. Dumitru, sunt nascut in 06.06.73. la Sibiu si sunt cetatean roman. Necazurile si problemele in ceea ce ma priveste au inceput inca de la nastere. Am avut nefericita sansa sa fiu abandonat de mama mea, de fapt am fost abandonat de ambii parinti. Cred ca venirea mea pe lume nu a fost un motiv de bucurie pentru ei, altfel m-ar fi pastrat. Am fost pus intr-un centru de plasament, unde am fost total lipsit de dragostea parinteasca si de toate avantajele pe care le are un copil cu parinti. Nu mi-a dat nimeni un sfat bun,nu mi-a spus nimeni o vorba buna multi ani la rand. Copiii ce mai mari ne bateau si ne faceau tot timpul zile fripte noua, celor mai mici.

De exemplu asta se intampla ori de cate ori nu le dadeam ce-mi cereau sau nu faceam ce-mi spuneau ei sa fac: sa fur, sa ma bat cu alti copii sau tot felul de chestii de acest fel. Nu stiu de ce dar parca cu ce treceau anii si cresteam, situatia de acolo devenea din ce in ce mai insuportabila pentru mine. Eram asa de flamand de afectiune si dragoste, nimeni nu imi arata acest lucru, nici chiar cei abilitati si platiti pentru asta: ma refer aici la educatoare si profesori. Cred ca faptul acesta, lipsa aceasta de afectiune cu care m-am luptat, copil fiind, m-a marcat pentru tot restul vietii. Spun acest lucru nu pentru a-mi plinge de mila sau a obtine nu stiu ce favoruri, dar daca un om nu are nici un sprijin, nici o familie care sa-i pese de el si sa-l ajute in momentele grele, unui astfel de om ii este foarte greu sa faca ceva bun cu viata lui. In ceea ce ma priveste, de atatea ori am simtit nevoia sa pling pe umarul cuiva, sa spun durerea mea cuiva caruia sa-i pese cu adevarat, de multe ori am vrut sa isbucnesc in lacrimi, mi le-am oprit cu un nod in git. Am crescut in ideea ca un adevarat barbat trebuie sa fie dur si sa nu planga niciodata. Acum cred ca aceasta nu este ceva ce ar trebui sa caracterizeze un adevarat barbat.

La varsta de 14 ani a trebuit sa ma confrunt cu o problema destul de serioasa: trebuia sa ies si eu in lumea reala, dincolo de zidurile centrului de plasament. La inceput am crezut ca o sa-mi fie usor printre oameni, dar nu a fost asa. Am fost inscris la un liceu si am inceput sa merg la cursuri, dar neajunsurile financiare m-au coplesit. Ce a urmat cred ca intuiti, am intrat intr-un cerc de "prieteni" nu tocmai potriviti si am inceput sa fac tot felul de lucruri rele( sa neglijez cursurile, sa fur, sa creez scandaluri). In cele din urma, datorita absentelor foarte multe, am fost exmatriculat de la liceu. M-am trezit din nou singur. Din nou am facut o alegere cit se poate de gresita, am ales o cale care mi se parea foarte buna la momentul respectiv: am inceput sa fur si sa fac tot felul de excrocherii cauzand multa durere si suferinta oamenilor din jurul meu. Au trecut asa aproape 2 ani si 6 luni, dupa care am fost prins si internat la o scoala de reeducare si integrare sociala pina la varsta de 18 ani. In acesti doi ani cat am stat internat in acest loc, nu prea mi-a pasat sa fac ceva pentru a ma corecta, dimpotriva, fiind inconjurat si acolo de tineri problema, am luat ce era mai rau de la ei si am devenit si mai rau. La un moment dat am fugit si din acel loc. Am luat parte si la revolutia din Decembrie 89, atunci am vazut moartea cu ochii, am vazut oameni murind langa mine impuscati. In acele momente mi-am pus pentru prima data intrebarea: Doamne , ce e viata asta si eu pentru ce traiesc? Din pacate acesta scurta introspectie nu m-a facut sa-mi schimb cu adevarat cursul vietii si am continuat sa merg pe aceasta cale aparent atat de usoara si buna. Am fost prins din nou an urma savirsirii unei fapte ilegale si condamnat la inchisoare pe 2 ani. Realitatea inchisorii m-a socat de-a dreptul la inceput, dupa care, pentru a putea supravietui, m-am transformat intr-un om rau de tot, un delicvent inrait. Am inceput sa-i asupresc pe cei mai slabi decit mine, am inceput sa experimentez lucruri anormale si ciudate pe propria-mi piele: ma automutilam pe brate,pe burta, inghiteam tot felul de chestii doar pentru a protesta. Lucrul cel mai bizar este faptul ca aceste automutilari ajunsesera sa-mi faca placere.

Decaderea mea era foarte mare, ori de cate ori eram in necaz sau suferinta de orice fel, recurgeam la aceste lucruri, in loc sa ma rog la Dumnezeul cel viu pentru izbavire. In sfirsit a venit si ziua eliberarii mele. Am iesit afara dar cu mentalitatea si obiceiurile dobandite in inchisoare,faptul ca eram liber nu prea m-a ajutat cu nimic. Daca nu ai mintea si inima eliberata de Dumnezeu, nu stii ce sa faci cu libertatea. A trebuit sa infrunt din nou realitatea, dar nu prea stiam sa-mi conduc viata si, ca un facut, urmam intotdeauna sfaturile cui nu trebuia si ma intovaraseam cu cine nu trebuie. Astazi imi dau seama ca, pe tot drumul vietii mele, asa cum a fost, Dumnezeu m-a iubit mult si a fost cu mine la fiecare pas. Mi-a facut parte si de multe bucurii, cu toate ca nu le meritam.

In acel moment am realizat ca mintuirea care o da Dumnezeu prin Fiul Sau, era tot ce aveam eu nevoie. Recunosc ca imi era rusine sa ingenunchez acolo, toti detinutii din acea camera ma stiau ca un om foarte orgolios, violent, aspru si rau. Totusi cred ca Dumnezeu a lucrat la orgoliul meu si, cand m-am pus in pat sa dorm, mi-am tras patura peste fata si m-am rugat la acest Dumnezeu ceresc, m-am rugat o rugaciune simpla, cateva cuvinte fara nici un inteles poate, dar m-am rugat sincer. L-am rugat pe acest Dumnezeu, care este in cer, sa ma scape din aceasta mare problema de sanatate pe care o aveam si sa-mi crute viata. Daca va face asa, i-am promis ca-L voi urma si-L voi cauta cu sinceritate. L-am mai rugat sa mi se descopere mie si va spun cu mana pe inima ca El intradevar exista si se lasa gasit de cei ce-L cauta dintr-o inima curata. Atunci, acolo a lucrat la inima mea, l-am simtit mai puternic ca niciodata, m-a vindecat de problema care o aveam la stomac, si, mult mai important decat orice altceva, m-a salvat de la moartea vesnica, mi-a pus piciorul pe stanca si mi-a pus in gura o cantare noua.

Asta se intampla in anul 1999 spre 2000, atunci viata mea s-a schimbat radical, de atunci nu am mai fumat deloc, nu am mai baut alcool deloc. Nu spun ca nu am mai pacatuit de loc, dar au fost momente de ratacire; Slava lui Dumnezeu ca m-a gasit si m-a recuperat din ratacirea mea. El este dragostea intruchipata, este bun si indurator si nu tine seama de vremurile de nestiinta, ci vrea ca toti oamenii sa se intoarca la El si sa se pocaiasca.

Anii care au urmat nu au fost neaparat foarte usori, dar m-am straduit sa merg pe aceasta cale dreapta care este Fiul Sau, Isus Hristos. S-a intamplat sa cad in pacat cu s-au fara voia mea, dar Dumnezeu m-a ridicat inapoi de fiecare data si m-a intarit sa merg mai departe. El m-a acceptat asa cum eram dar m-a iubit prea mult pentru ca sa ma lase asa cum eram. El m-a ocrotit cu bratul sau biruitor si pentru asta aduc mereu multumiri si laude Domnului. Suferinta este mare in acest loc plin de intuneric, dar cea mai mare suferinta a fost suferinta Domnului Isus pentru mine, pentru omenire. Multi ani lucrul acesta eu nu l-am stiut.

Acum suferinta are un nou inteles pentru mine: Biblia ne spune ca, atunci cand noi suferim pentru Domnul Isus si pentru aproapele nostru, rasplata noastra este mare in cer. Dumnezeu ne spune prin Scripturi sa-L chemam, sa-l cautam cu toata inima noastra in incercari si in bucurii. Ce frumos spune Cuvantul lui Dumnezeu ca, pe cind noi inca traiam in faradelegile noastre, Isus Fiul lui Dumnezeu si-a dat viata pentru noi, aplatit pretuls de rascumparare pentru toata omenirea si ca oricine doreste sa fie salvat prin credinta este mantuit! AMIN!!!

El ne-a poruncit sa-i hranim pe cei flamanzi, sa-i imbracam pe cei goi si sa-i vizitam pe cei bolnavi. Nu vom avea niciodata vaata deplina pe care vrea Dumnezeu sa ne-o daruiasca, pana ce nu invatam sa-i iubim pe semenii nostrii. Multumesc Tatalui ceresc ca in anii lungi si grei de suferinta, m-a ajutat mult in cresterea mea spirituala, mi-a ascultat rugaciunile si m-a iertat prin singele sfant al Fiului Sau. Cum sa nu fiu bucuros de un asa dar ceresc!! M-a umplut de pace si de bucurie, lucruri de care eu nu prea avusesem parte, m-a ajutat sa devin mai bun, mai bland, mai intelegator. Cuvantul Lui ne invata ca cine este credincios in lucrurile mici, va fi credincios si in lucrurile mari, niciodata nu este prea tarziu pentru un nou inceput. Adevarata schimbare porneste din interiorul nostru si hotararea noastra de a fi crestini mai buni cu fiecare zi care trece este sprijinita intru totul de Domnul Isus Hristos, care poate sa spele viata si sufletul fiecaruia dintre noi. Schimbarea odata facuta in interior trebuie neaparat sa se vada si in exterior, in relatiile cu oamenii din jurul nostru. Primirea lui Isus de catre cineva este cea mai inteleapta decizie care se poate lua de vreun muritor pentru a deveni nemuritor, mostenitor al cerului impreuna cu sfintii. Aceasta este in mare parte povestea si experienta vietii mele, schimbarea facuta de Domnul in mine si as dori sincer ca toti cei care L-au primit deja pe Domnul Isus si au o inima curata sa ramina tari in credinta in El si Dumnezeu, care vede totul, ne va rasplati osteneala. Iar cei care nu L-au primit inca in inima lor ca Mantuitor si Domn pe Isus Hristos, Regele regilor si Imparatul imparatilor, sa se grabeasca al primi cu bucurie cata vreme se spune ASTAZI!