RESCUE - CENTRUL DE ASISTENTA SI SPRIJIN PENTRU REABILITAREA SOCIALA SI SPIRITUALA A PERSOANELOR AFLATE IN DETENTIE

 • MARTURII
» Unde sunt prietenii, acolo iti e gandul
» Datorita dragostei fata de cei pusi deoparte pentru lucrarea Sa eu traiesc!
» Puscaria m-a apropiat de Dumnezeu
» Am decis sa privesc spre viitor
» Nu pot sa ma las de fumat
» O altfel de inima
» Lumea sumbra a inchisorii...
» Intre noi si voi este o mare diferenta...
» O rugaciune ascultata dupa 10 ani...
» Experienta vietii mele
» Mi-ati adus bucurie din cer
» De cand sunt arestat traiesc un cosmar permanent
» O data, de doua ori... de ce ?...
» Nici nu stiu cum va numiti, dar am simtit ca trebuie sa va multumesc
» Evita sa fii neglijent cu viata ta...
» Rugaciune auzita
» Samanta buna
» Ma bucur ca nu mi-am pierdut mintile

LUMEA SUMBRA A INCHISORII

De la o virsta frageda am ales sa ma invirt prin cercurile lumii interlope. Stiti cum e, te obisnuiesti repede cu bani multi si usori, femei frumoase si la fel de usoare, masini tari, localuri scumpe, bijuterii pe masura, ignorind in acelasi timp toate codurile muncii. Mi-am trait toata viata intr-un balans continuu, riscindu-mi adeseori libertatea si viata. Mi-au placut suspansul, trairile intense si setea acuta de adrenalina ridicata la maximum. Am trait atit de intens, ca nu am bagat de seama cu trecerea timpului ca, undeva trebuia sa existe un capat. Un final care se apropia vertiginos si pe care trebuia sa-l infrunt si sa platesc cu virf si indesat toate magariile din viata mea.
De nenumarate ori am vizitat lumea sumbra a inchisorii, e adevarat ca pentru intervale de timp scurte, dar niciodata nu am crezut, caci continuind cu vechile mele apucaturi, pot ajunge sa comit o fapta irecuperabila. Ma aflu in inchisoare pentru o fapta din culpa, fara voia mea. Mi-am permis luxul sa-mi fac singur dreptate, iar acum imi trag pacatul. Este o povara intradevar grea de dus, dar nu-mi pot permite sa fiu las, ramin un optimimst convins si sper sa am puterea sa razbesc pina la capat. Pina nu demult credeam ca sunt singur pe lume, dar harul nemarginit al lui Dumnezeu m-a ajutat si pe mine sa-L descoper pe Domnul Isus si ce a facut El pentru mine la Golgota. Pina sa intre El in inima mea, ce neagra imi era viata! Privesc inapoi in trecutul meu involburat, pe care as dori sa-l ingrop atit de adinc, incit nimeni sa nu mai poata ajunge la el. Totusi imi dau seama ca solutia nu este aceasta, solutia salvatoare nu este refugiul in intuneric si-n uitare, ci deschiderea sufletului catre un ideal mai bun care sa merite efortul si sa compenseze intr-un fel toate ranile sufletesti provocate de dorinta de libertate, de dorinta de a iubi si de a fi iubit. Ei, toate astea doar Isus Hristos poate sa le aduca in fiinta, sa adune cioburile din viata unui om si sa restaureze, sa repare.
Ar mai fi atitea de spus, dar prefer sa ma retrag din scris deocamdata. As vrea, cu ajutorul dumneavoastra, sa ma apropii de Dumnezeu cit mai mult posibil. Niciodata nu as fi crezut ca Biblia o sa-mi schimbe viata, dar acum ca am facut acest pas, ma simt nespus de fericit. Fiecare zi petrecuta in compania lui Isus, ma face sa uit de singuratate, de neajunsuri si de problemele cotidiene. Ma simt un om implinit.
Daca doriti, pe viitor, am sa va trimit prin corespondenta mai multe poezii scrise de mine. Deja mi s-au tiparit citeva in cartea '' Captivi ai dorului de acasa". Pacea Domnului sa fie cu voi cu toti.

cu deosebita stima si respect...

Dragi crestini, ma numesc P.G. Sorin, sunt din Timisoara, am 36 de ani, am fost casatorit si am doi copii.
Stau de multe ori si ma gindesc, acum in inchisoare fiind ca am tot timpul la dispozitie, cum, de mic copil, viata mi-a fost parca regizata de o fiinta malefica, care m-a facut sa risc totul, promitindu-mi himere dar de fapt lasindu-ma gol si pustiu. M-am inselat amarnic, am avut parte doar de necazuri, fara sa pot cunoaste adevarata fericire in toata splendoarea ei.