Dumnezeu are nevoie de barbati si femei plini de Duhul Sfant, care au "radacina si temelia pusa in dragoste" in asa masura, incat nimic nu ii poate duce intr-o atitudine neiubitoare fata de o alta fiinta omeneasca, oricat de mare ar fi provocarea in acest sens, barbati si femei plini de mila, care pot simti impreuna cu cei inchisi, care sunt capabili sa intareasca nadejdea unor astfel de oameni, pentru ca ei insisi se considera a fi cei dintai dintre pacatosi, barbati si femei care sunt dispusi sa se faca "tuturor totul, pentru ca, prin orice mijloc, sa aduca la mantuire" pe cat mai multi dintre cei pierduti, care doresc cu ardoare sa-i vada pe cei inchisi nu numai salvati, dar si devenind ucenici ai lui Isus, ajungand la un nivel cat mai inalt de cunoastere si implinire a Evangheliei.
Acestea sunt cateva dintre adevarurile care mi s-au zidit in minte si in suflet, in urma a ceea ce s-a intamplat in interiorul meu de fiecare data cand paraseam incinta penitenciarului din Aiud. La fel am ramas surprinsa si astazi, 6 mai, cand ,desi am intampinat la nivel de grup unele dificultati cu privire la intrarea noastra in penitenciar, Dumnezeu deja planificase totul.
M-am bucurat nespus de mult sa vad cum atatea suflete, desi sunt inchise, L-au acceptat pe Isus in viata lor. Atata timp cat sunt in viata, exista speranta pentru ei, pentru acesti oameni care s-au autocaracterizat ca fiind "gunoaiele societatii". Oricare ar fi greselile sau caderile lor, ei pot avea un nou inceput cu Dumnezeu. Si chiar daca ar fi avut 1000 de noi inceputuri inainte, El, ca un Tata care isi asteapta fiul ratacitor acasa, cu bratele pline de iubire si iertare, avand al 1001-lea nou inceput, Dumnezeu poate sa faca ceva glorios in viata oricui. El da tot ce are mai bun celor cazuti. Tatal a spus: "Aduceti repede haina cea mai buna" pentru fiul Sau care L-a dezamagit atat de mult. Acesta este mesajul Evangheliei-rascumparare si un nou inceput, o viata transformata, stiind ca Dumnezeu nu renunta niciodata la nimeni. Asa am descoperit inima Lui care bate pentru acei detinuti, incercand sa-I inteleg acea bataie, sa fac ca ritmul meu sa se sincronizeze in iubirea aceea nebuna si neconditionata.
Ce regret ar fi in viata mea daca nu as fi descoperit adevarul acesta ca nu caderile mele, oricat de multe ar fi putut fi ele, ci necredinta mea ar fi fost aceea care ar fi zadarnicit planul lui Dumnezeu in viata mea. Aceasta confirmare mi s-a adus si astazi prin marturia a doi oameni ai lui Dumnezeu care L-au acceptat din toata inima ,astfel obtinand eliberarea interioara, pacea in suflet. Golul din inima lor a fost umplut de plinatatea lui Isus.
Isus ne-a numit pe noi "pescari de oameni". Acum, in urma a tot ceea ce s-a intamplat azi, este mare nevoie de rugaciune pentru acei in care s-a produs minunea, sa ne rugam pentru toti acesti "pesti" care au fost prinsi in plasa sa nu se intoarca inapoi in mare, ca sa fie prinsi apoi la urmatoarea cruciada evanghelistica, doar ca sa fie lasati inapoi in mare, ci sa ramana statornici la Apa Vietii oferita in dar de dragostea Celui care a murit pentru intreaga omenire.
In final, trebuie sa imi reamintesc in fiecare zi ca cel mai clar semn al ucenicilor lui Isus este dragostea noastra unii pentru altii, izvorata dintr-o inima neprefacuta.
Pentru gloria Celui care este Vrednic,
Iulia Manzat
(Biserica Oastea Domnului,Zalau)