Cu ocazia Sarbatorilor Pascale Fundatia Rescue impreuna cu prieteni si voluntari, am vizitat aproximativ 400 de persoane private de libertate necautate de familii din Penitenciarele Aiud, Cluj si Targu Mures care au primit cadouri: produse de igiena personala si produse alimentare.
In 01 aprilie in prima parte a zilei am vizitat patru grupuri de detinuti din Sectia de Maxima Siguranta a Penitenciarului Aiud, grupuri cu care avem intalniri saptamanale. Fratele Cristi Pantea a avut o marturie si un mesaj de incurajare iar tinerii din Biserica Baptista Betania Cluj au contribuit cu cantari spre slava Domnului. In cea dea doua parte a zilei programul a continuat in clubul penitenciarului cu aproximativ 40 detinuti de pe regim inchis. La aceasta intalnire mesajul biblic a fost rostit de fratele Pasca Florian.
A doua zi, insotiti de frati din Biserica Rugul Aprins Cluj, am sustinut doua programe cu persoane arestate preventiv si bolnavii de la infirmieria penitenciarului Aiud. Ca de obicei cantarile au avut un rol pozitiv incalzind atmosfera si dezghetand inimile celor prezenti. S-a subliniat ca Dumnezeu e cel care are in mana viitorul ca si sanatatea noastra.
Ziua de 03 aprilie ne-a gasit la Penitenciarul Cluj unde le-am incurajat pe cele 150 femei inchise prin mesajele rostite de fratii Pantea Cristian, Negoiu Gheorghe, Pasca Florian si Hasmasan Ion si cantarile fratelui Armand Ludovic.
Urmatoarea zi, 04 aprilie am mers la Targu Mures si am intalnit un grup de 20 persoane private de libertate. La aceasta am fost insotiti de frati din Biserica locala Rugul Aprins. Programul a fost impartit in doua parti. In prima parte, program religios cu marturie, cantari si predica, iar in cea dea doua parte am socializat cu cei prezenti la o prajitura si suc.
Un ultim popas l-am facut in Penitenciarul Aiud, unde fiind duminica, la intalnirea nostra au fost scosi detinuti care muncesc in timpul saptamani si din acest motiv participa rar la activitatile noastre. De data aceasta alaturi de noi am avut un numar mare de voluntari cantareti din doisprezece biserici. Prin cantarile, mesajele si marturiile avute am incercat sa aducem bucuria sarbatori Invierii Domnului in penitenciarele vizitate precum si in inimile celor prezenti.