Mărturia unui hoț care s-a întâlnit cu Dumnezeu
Mă numesc Cristi Pantea și m-am născut în anul 1973. Prima parte a vieții mele a început cu o cumplită înstrăinare de Dumnezeu și a sfârșit cu mai multe fapte penale pentru care am fost judecat, condamnat și închis în penitenciar de cinci ori. Principala faptă cu care mă întorceam mereu în penitenciar a fost furtul, m-am deprins să trăiesc o viață iresponsabilă, să caut câștigul ușor și parcă după fiecare eliberare deveneam un mai bun specialist în a face răul.
Mă numesc Cristi Pantea și m-am născut în anul 1973. Prima parte a vieții mele a început cu o cumplită înstrăinare de Dumnezeu și a sfârșit cu mai multe fapte penale pentru care am fost judecat, condamnat și închis în penitenciar de cinci ori. Principala faptă cu care mă întorceam mereu în penitenciar a fost furtul, m-am deprins să trăiesc o viață iresponsabilă, să caut câștigul ușor și parcă după fiecare eliberare deveneam un mai bun specialist în a face răul.
Așa a continuat viața mea până într-o zi, când după ce am fost elliberat a cincea oară din penitenciar doar cu câteva zile înainte de crăciun, așteptam cu nerăbdare să vină sărbătorile și să merg la petrecere. Problema a apărut în momentul în care cineva a sunat la ușa apartamentului în care locuiam, mai era doar o oră până când trebuia să plec la chef și mă trezesc cu cel mai bun fost prieten la ușă. Mi-am dat seama că programul meu se va strica, prietenul care venise în vizită era un fost tovarăș cu care până nu demult comiteam fărădelegi, dar, acesta îl găsise pe Dumnezeu. Eram sigur că va începe cu poveștile lui despre Dumnezeu, căutam să scap de el, să-l amân pentru altă dată... dar nici o șansă.
De data aceasta petrecerea s-a ținut fără mine, acum Dumnezeu mă vizita prin mărturia fostului meu prieten. Câteva ceasuri am stat amândoi pe scaunele din hol, nici nu mai știu câte țigări am fumat, m-am trezit cu pachetul gol dar ceea ce era tragic, în urma a ceea ce îmi spunea prietenul meu mi-am dat seama că și sufletul îmi era gol. Am mai auzit eu poveștile astea dar, de data aceasta parcă totul intra direct în inima mea păcătoasă, totul mi se aplica doar mie.
A fost seara în care Dumnezeu m-a găsit și mi-a vorbit personal, a fost ziua în care un hoț a fost transformat într-un om cinstit, a fost momentul din care am început să lucrez. Viața mea s-a schimbat radical. A fost anul în care am devenit un om nou, un om cu cazier dar cu viața spălată prin jertfa Domnului Isus Hristos.
Ceea ce s-a întâmplat în viața mea m-a determinat să vorbesc. Începând cu anul 2013 m-am alăturat lucrării fundației ”Rescue” în penitenciare. Am intrat și încă mai intru cu ei în penitenciarele în care până nu demult mă ducea poliția, dar acum mă duce Dumnezeu ca să mărturisesc ceea ce mi-a făcut mie Domnul.
Ultima intrare a avut loc în luna noiembrie a anului 2015, când, împreună cu un grup de frați cântăreți din Toflea, am mărturisit despre ceea ce a lucrat Dumnezeu în viața mea unui grup de peste 60 deținuți. Pot să spun că le cunosc trăirile, temerile și speranțele pentru că și eu am trecut pe acolo, dar, pot să le vorbesc despre viața cea nouă pe care o poate da doar Dumnezeu, atât hoților cât și oamenilor cinstiți, o viață transformată în urma întâlnirii cu Dumnezeu, cu acel Dumnezeu care șterge caziere și astăzi, care dă familie celor uitați de familiile lor, care dă un viitor celor fără nici o șansă.
Dau slavă lui Dumnezeu pentru că înaintea lui nu există hoț sau păcătos irecuperabil.
Read 1970 times