În prima parte a programului cele 37 de persoane prezente au avut parte de un program moral-creștin unde au ascultat cântece din partea grupului de voluntari din Biserica Penticostală Elim, Cluj-Napoca iar după aceea un mesaj din partea lui D. Tudor care a vorbit despre poporul evreu și necazul prin care au trecut dar și cum cu ajutorul lui Dumnezeu după ce au fost risipiți printre popoare au reușit din nou, dupa aproape 2000 de ani, să se adune în țara lor. De asemenea s-a discutat că indiferent de încercările din viață, e important să nu îți pierzi credința în Dumnezeu.
Un alt mesaj a fost din partea lui C. Ioan care a povestit o experiență avută cu un ghid turistic într-o țară vizitată și care în loc să îi ducă la destinația dorită a reușit să îi rătăcească. Pentru noi ghidul spre cer este Isus, singurul ghid care te duce spre destinația finală. Orice am întâmpina pe drum, El ne va ajuta să ajungem cu bucurie la Tatăl.
În a doua parte a programului cele 11 persoane private de libertate au putut avea un timp de discuții cu familiile servind sandwich-uri și suc care au fost sponsorizate de biserica implicată.
Mulțumim Domnului pentru cei 10 voluntari care au sacrificat din timpul lor pentru a duce Cuvântul lui Dumnezeu la Penitenciarul Aiud.