Joacă la Baza Sportivă Gheorgheni - Robert Beksi

A venit vara, căldura și cu ocazia asta, zilele trecute ne-am distrat, iarăși.
0 comment
(0 votes)
Joacă la Baza Sportivă Gheorgheni - Robert Beksi

Câțiva oameni cu dragoste de Dumnezeu, un grup de copii frumoși și o zi minunată, au format o "rețetă" perfectă de "plantat" amintiri. În câteva ore vesele, pe terenul Bazei Sportive din Grigorescu, am avut timp să ne cunoaștem mai bine cu cei noi, să ne jucăm Rațele și Vânătorii, să "fugărim" un fluturaș de badminton, să executăm aruncări stângace la coșul de basket, să măncăm și să desenăm cu cretă colorată. Pe scurt, am dat-o toți în mintea copiiilor dar chiar aveam nevoie de așa ceva. Nimic însă nu s-a făcut fără rânduială, dimpotrivă, chiar dacă a fost vorba despre copii, am început acest timp de părtășie cu o rugaciune și cu o discuție despre dragostea Divină, despre rostul nostru în lume, importanța școlii, a educației și necesitatea unei vieți în acord total cu voia Lui Hristos.

Ziua a fost o bucurie, copiii fiind foarte energici, ne-au încărcat și nouă bateriile și ne-au copleșit cu intrebări și atenție.

La final, i-am condus spre casă, despărțindu-ne cu îmbrățișări și mulțumiri, cu promisiunea revederii și lăsându-le fiecăruia câte o punguță cu mici "bucurii" dulci, plăcerea oricărui copil și nu de puține ori chiar și a oamenilor mari.

A fost încă o experiență faină din seria colaborarilor Rescue - Adorațio.

  • A facut din mine "un om nou"

    Binecuvantat sa fie Bunul nostru Dumnezeu pentru ca are atat de multa grija de pacatosii ca mine, care-L cauta si-L gasesc.Cursul biblic pe care l-am facut corespondand cu dvs. mi-a starnit cu adevarat un interes maxim pentru Cuvantul lui Dumnezeu si a facut din mine, ceea ce nu credeam ca va face, “un om nou”.
  • Am invatat ca sunt doua lucruri pe care le cere Cel de sus de la noi: pocainta si credinta

    Doresc ca aceste randuri sa va gaseasca dupa voia lui Dumnezeu si pacea Sa cereasca sa va inunde inima.Ma bucur ca am primit cuvinte de lauda pentru felul in care am rezolvat cursurile. Ii multumesc Domnului Isus pentru toate invataturile Sale pe care mi le-a oferit pe toata aceasta perioada de cand sunt aici
  • Dragi frati

    Har si Pace de la Domnul si Mantuitorul nostru Isus Hristos va transmite al vostru ucenic la cursului prin corespondenta. Vreau sa va multumesc voua pentru ca ma ajutati sa inteleg mai bine cuvantul din Sfanta Scriptura, dar si pentru ca va rugati pentru mine si eu simt acest lucru . Mai am putin pana ma eliberarez, pana la sfarsitul anului, dar vreau sa va spun ca dupa ce voi fi liber, voi merge la adunare ca sa ma apropiu mai mult de Dumnezeu si doresc sa Il slujesc si sa fiu copilul Sau.
  • Eu nu am ascultat de Dumnezeu si Satana m-a indepartat de El

    2 Timotei 3:16“ Caci toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, pentruca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna.”
  • Imi doresc ca Biblia sa fie busola inimii mele

    Incep prin a scrie ca de aceasta parte a corespondentei se afla un om care a gresit fata de legile lumesti, un om care plateste 9 ani cu libertatea sa, un om acuzat pentru ca a pacatuit foarte grav, un om (daca mai poate fi numit asa) care inca cere cu smerenie iertare si mantuire, un om care cauta pace cu Dumnezeu.
  • Imi pare rau ca din cauza bauturii, am cazut in aceasta suferinta

    Ma numesc Costel, sunt nascut in ianuarie 1963 si am de executat 13 ani de inchisoare, pentru infractiunea de omor. Vreau sa va spun ca am primit Biblia de la dumneavoastra si vreau sa va multumesc din suflet pentru ea dar si pentru ca ma sustineti si imi sunteti alaturi in acest episod greu al vieti mele. Imi pare rau ca din cauza bauturi, am cazut in

Citeste Biblia intr-un an

Doneaza 2% impozit